Nu mai sunt plopii pe drumu-nspre casă,
Doar unul rămas e, stingher, fără soț.
Nici vis nu mai mi-e liceana frumoasă
Și nu-s judecăți, să condamn timpul hoț.

Nici loc nu mai este la marginea mării,
S-adormi infinit, nu mai e niciun dor
Să stingă plăpând lăcrimările sării
Din pleoape, brăzdând doar rămasul fior.

Catarge s-au dus, nicio velă-i umflând
Priviri obosite, de un timp anticar.
Nici file nu întorc, nu sunt cărți străbătând
Imagine ițite de minți, pline har.

Și codrii-s prăvale în uitare de drag,
Lăsând luminișuri în raze, arzând.
Nici vechiul cioban nu mai are toiag,
Că fagul, stejar, nu-i mai sunt... se furând.

Albastra de floare, doar iris rămasă,
Se șterge înspre mat, cristalinul dispare
Și teiul în aur, nu mai e iz de casă...
Asfalt, ciopârțit pas, e pe-aleea ce doare.

Luceafăr e singur și acuma pe boltă
Și derm încrețește în lucirea sa rece.
Nici scris nu mai e, nu-s scrisori de revoltă...
Doar unii-s, de-ai mei și un timp care trece!...
11.03.2013