Eu v-am iertat dar golul a rămas,
Azi încă-s vorbe făr-acoperire,
Din cărți am pus emoția în glas
Când spun:”părinții mei” și parcă-n fire

Plutește o cenușă și un rest,
Mai port și-acum, în prag de bătrânețe
Și mai descopăr lipsa vreunui gest
Când vreun exces de candidă tandrețe

Se-abate din senin în cum mă port.
Străinii se sfiesc să-mi dea binețe,
Copiii cu mirare, lângă tort,
De ziua lor mă văd plin de tristețe

Și mă întreabă dacă sunt bolnav
Când îmi zăresc privirea tulburată
Dar eu gândesc la mama...și hulpav
Mă port pe rând, ca mamă sau ca tată.

Mi-e dor și v-am iertat dar întrebări
Ce nu v-am pus în viață niciodată
M-apasă când la școală, la serbări
Mai merg de mână cu copiii. Tată,

Unde erai și mama-n care vis
Străin de mine relua refrenul
De mamă cu copii când în abis
Tăticul meu se cununa cu trenul?

Cuvinte goale fără conținut
Cocoloșeam în lacrimi și în pernă
Atâtea nopți în suflet m-au durut
Când setea mea de drag era în bernă.

Singurătăți purtate la liman
Pe la examinări sau pe la medici,
M-au însoțit în viață an de an,
La cununie, la altar și predici

Am ascultat, de dragul de părinți,
Despre maternitate, filiații,
De dragoste și tare-am strâns din dinți
Dar vă iubeam în cont, în multe rații.

Azi v-am iertat dar golul a rămas,
De-atâta rest aprind o lumânare
Și la morminte fac înc-un popas...
Și-l rog pe Domnul să vă dea iertare!