Sunt singur și parcă o stare ciudată
Răsfiră prin minte un pumn de idei.
Stau încă pe banca bătrână, scăldată
În doruri ce macină marginea ei.

Totul îmi pare neclar și de mine
Se tânguie lacul când tu, mai apoi,
Răsari ca prin vis și odată cu tine
Apune un văl peste umerii-ți goi.

Pașii mărunți, pe poteci asfaltate
Te îndreaptă, vrăjită de cântul nebun
Iar lumina gălbuie ce încă mai bate
Pe chipul tău cade în valuri acum.

De valuri se sparge și umbra, năucă,
Cuprinsă în ghearele nopții de veci
Iar chipul îți pare-n lumini - o nălucă,
Cu pașii mărunți, desenând pe poteci.