Încerc să-mi imaginez viața
care mi-a rămas
ca pe o lungă călătorie cu trenul

o călătorie pentru care trebuie să te pregătești mental
știind că I-pod-ul ți s-a stricat
iar bagajul e prea plin
ca să mai poți strecura o carte

oricum cărțile nu mă mai atrag
îi tot aud pe unii susținând că secretul unei vieți fericite
stă într-un spirit veșnic tânăr
iar cea mai bună hrană pentru spirit
sunt cărțile
dar și Hesse a trait înconjurat de cărți
și tot suferea de taedium vitae

am ajuns să-i dau dreptate Omului Zar
care descria viața
ca fiind alcătuită din mici insule de extaz
într-un ocean de plictiseală
dacă mă întrebi pe mine
pare mai simplu să scufunzi acele insule
decât să transformi plictiseala în extaz
fie el spiritual sau profan

nu-mi rămâne decât să mă sui în tren
să-mi aleg locul la fereastră
și ignorând companionii de călătorie
și miresmele de la vagonul restaurant
să privesc decorurile binecunoscute
terne
și eterne
să-mi înfrânez dorința de a coborî
într-o haltă ce-mi pare necunoscută
să aștept cuminte
știind că oricâtă întârziere ar avea trenul
tot mă va duce la destinație
iar la final mă voi trezi constatând
simplu
hop că am și ajuns.