Părul tău de castan,
Ca nisipuri mișcătoare,
M-aș cufunda în el cu totul,
Și nu aș regreta nimic....

Dorul parcă-i o planetă,
Ce plămânii mi-i apasă,
Si aș vrea sa te revăd,
Sau măcar să te aud....

Dar sun din nou și din nou,
Tot ce aud e un amar ecou
Și mă simt uitat, decolorat
Numai bun de aruncat...

Aș vrea să devin un ciob
Numai prăfuit și orb,
Căci călcat,spart și îndurerat
Deja m-ai blestemat...

O piatră singură și crăpată,
Pe autostrada iubirii
Călcat de orice Trabant...
Și înghețat de orice burniță...