aidoma lunii
ies din noapte
ca dintr-o catacombă
pregătit să intru
în lume și să-mi pătez
impermeabilul în
naivitatea mea de
om singuratic
cu ploaia ei de
vorbe
între timp morții
dedesubt
începuseră
să termine de
bârfit
iar norii de deasupra
au sfârșit
prin a se risipi
după ce terminasem
de fumat pe tăcute
o elegie preț de
câteva țigări.


03.10.2014;
17:09