(Balul)


Uriaș e balul de adio-al sorții
- și din cît se pare va mai lua proporții.
Cupele-s răsfrînte peste buze, mii;
tremură, prin colțuri, gîturi de făclii;
muzica inundă spațiul cameral
și miroase-a carne friptă de batal.
Ofițeri cu șnururi lungi și sclipitoare,
cu mustăți sucite, date cu unsoare,
zornăie din pinteni pe-al podelei smalț
cînd invită dame la cadril ori valț.
Ele se evantă, de fior pătrunse,
își pitesc, sub gene, gîndurile-ascunse
și îmbujorate dau răspuns nazal
consultînd întruna un carnet de bal.
Vinuri pritocite de vinari din urbe
se împerechează mintea să-ți perturbe;
deși rubicondă, gazda se întrece
de îți pare una împărțită-n zece.
Danțul se-nfierbîntă, tremură ușorii,
pe ferestre lasă urme privitorii:
mînători de birje, curve și calici
care n-au onoarea de-a intra aici.
Doar prelatul curții – har dumnezeiesc-
vede cum talanții iar se risipesc,
stă infipt în locu-i, un picior nu miscă
deși, fără milă, puricii îl pișcă.
Se zgîiește-n sală, înghițind blesteme
tot ce vede-i pare pierdere de vreme.
O scălămbăială adunarea-ntreagă,
trebuie, desigur, ca să se retragă!
Dar abia îi vine acest gînd feroce
că în capu-i, clară, se aude-o voce:
„Vei dansa, Prea’Nalte, chiar dacă nu vrei,
cînd te-o trece Moartea-n carnețelul ei!”




(Dilemă)



Fir-ai tu să fii de fată
Cînd scunduță, cînd înaltă,
că am dat cu bățu-n baltă!

Tu erai frumoasă ca o,
eu eram faimos ca Mao,
și-am făcut-o de cacao!

A trecut peste hotare
avion de vînătoare
și ți-a luat fetia mare!

Cînd ți-o apăram mai bine,
a dat barza peste mine,
printre fabrici și uzine!

Și n-aș vrea să fiu perfid,
dar eu ce spun la Partid?




(Impas)



La mijloc de căsnicie
m-am retras în schimnicie.
Zi și noapte, negreșit,
post de-al negru am postit.
N-am mîncat, nu am băut
și nici vorbă de făcut
altceva decît e scris
la Părinte în zapis.
Iar din post cînd am ieșit
slab ca dintele pilit
la Domnul m-am închinat
și așa am cuvîntat:
- Doamne, în Mărirea Ta,
miluie-Te și mi-i da
un urcior cu vin ochios
să îl simt din brîu în jos
și-o nevastă iubitoare
să mă spele pe picioare
într-un vas răsăritean
cu urechi de porțelan
plin cu apă limpejoară
ca fața de oglinjoară!

Nu-mi dau seama nici bătut,
Dumnezeu ce-a priceput
și cum le-a răstălmăcit
că ’napoi cînd am venit:
aveam în pahar cucută
și-o nevastă belzebută!





(Stare de rond)


ninge întruna
se cîntă ca-n ruși
sîngeră mîna
pe un arcuș

trec tîrfe pe stradă
un biet caraliu
se uită să vadă
de nu-i prea tîrziu

fluieră fals
(îl jenează pulmonul!)
în ritmuri de vals
își agită bastonul

acasă îi fată
nevasta, Maria,
- nu Preacurata,
ci caralia!

urîndu-și prezentul
înjură de stea
că n-a vrut sergentul
liber să-i dea

pe un arcuș
sîngeră mîna
se cîntă ca-n ruși
ninge întruna





(Blestem)


Scurge-i-s-ar dinaintea,
fie-i numele spurcat
cui o jindui la tine
cu ochi lacomi, de bărbat.
Sărăcească-i casa, mintea,
face-i-s-ar trupul nod,
bucătura să-și înghită
cu calicii de sub pod.
Umezi-i-s-ar tutunul,
pînă și în toiul verii,
rămînea-i-ar vinul must,
aibă-i țuica gustul fierii.
Descînta-l-ar zece babe,
zi și noapte, în zadar,
altoi-l-ar, peste gură,
cu copita, un măgar.
Părăsească-l putirința
cu muierea lui în lege,
zece popi plătiți cu aur
să nu poată să-l dezlege.
De o fi holtei, vicleanul,
paște-l-ar o soartă cruntă:
să îi fugă, -n zori, mireasa,
cu tot darul de la nuntă.
Cui o jindui la tine,
cu ochi lacomi de bărbat,
scurge-i-s-ar dinaintea,
fie-i numele spurcat.
Iar de te-o atinge cumva,
calce-l talpa neputinții
și în mărul coapsei tale
să își strepezească dinții.