respir fața în față cu zilele
nerăsărite încă
văd praful ridicînd pe străzi ceață
densă și înecăcioasă după
o invazie rapidă

nu contează unde sunt
întotdeauna mă trezesc
pe aceiași stradă
undeva în față o stație de autobuz trecută
prin ploi și zăpezi prin arșiță
demolări

îmi dau seama cît de bine semănăm
îmi aduc aminte
cîteva cuvinte murdare
scrise de puțoi pe afișele lipite
cîteva cuvinte murdare
descriu starea mea

tu ai cedat ca rușii la praga
din sticla de vodcă numai strigătul
vîntului turbat ne mătură fețele
dimineața devreme
cerul nu-i cu noi
deci împotriva noastră

singur ca soldatul credincios
cu arma în mînă
după ce întreg plutonul
a dezertat

singur în dragoste
de parc-aș fi plecat în vacanță doar eu
pe insula altceva nu
o bază militară pustie și
mii de panzere ajunse fier vechi
să-mi țin companie dimineața
și seara

ca o stație de autobuz
în care vomită cîțiva soldați beți
cu chef de scandal fără fețe
niciodată nu le-am văzut fețele -
uniforme de soldat
fără fețe

am știut întotdeauna că rîd și
rîd pe dinăutru se zguduie
piepturile pînă se deschid
rănile și inimile lor
libere să plece
acum rămîn
în urmă doar cuvinte

nu multe o grămadă
de cîrpe murdare
ca după ce-ai reușit să stabilizezi
amestecul de sînge și puroi
țîșnind dintr-o rană

chiar și soldații beți au cui
să lase scrisoarea de deasupra rănii
să ceară un foc și focul
aprinde o țigară bună
ca înainte de moarte

la fel ca lor nu-mi rămîne nimic
altceva decît să mor
în propria mea dragoste
ca un tankist neamț
în panzerul său.