lasă-mă să plec, nu vreau să fiu singur
sub un clopot de întuneric, mărunt sunt un tăciune
a celui ce-am fost, egal, fără sine

dar nu, nu vreau, singur să fiu
când plouă pe tâmple cărunt părul se scutură de lumină
și ridurile se întind
somnoroase zâmbete din sufletul strâns

sub clopot e cald
afară se crapă de ziuă -
eu mă sprijin cu fruntea de tine
am uitat cât de bună este-oboseala
și-mi dau drumul încet, alunec, plutesc
pe o stradă unde zidurile sunt albe, ferestrele negre
și ușile întredeschise

(pe pământ portocale și cioburi
în sepia)

(iar tu în ritm de antilopă și jazz
egal
dansezi peste praguri)