agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ LaraicaElbaSavașiDrina
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2014-11-01 | | cum ne ținem de mână și cum trece viața până îmi e moarte pe sub mine îmi curge miriștea și mă doare până la os bobul de grâu de la subsuoară din glas din copilăria toată calc pe macii uciși încă din zori ca și cum aș păși pe lacrimi și mă dor tălpile de atâta plâns și mă învăluie cumva întunericul din țărâna ce mi se prelinge prin barbă printre degete printre anii duși umbrele țăranilor cu palmele crăpate de lună înfipte în coarnele plugului cum se înalță ei până la lună ca și năluci iar tata le cioplește lumina din ochi și îi face icoane și cruci și voievozi ai cerului de deasupra câmpiei dacă tot e satul pustiu vin orășenii să le bea vinul să le mănânce bucatele să-i uite - mă uit în zare ori de câte ori simt cum palmele lor aspre îmi mângâie visul am văzut cum sângele câmpiei se scurge de-a lungul râului sterp cu maluri de fum și ceață până în fântâna păzită de îngeri am văzut cum macii păzesc lanurile de grâu și cum pășesc în oglinzi ținându-se de mână armate lungi de fluturi se rotesc înnebuniți în jurul lunii cu țipetele îngropate adânc sub tainice livezi cumva lumea se pierde și o nouă creație stă să înceapă și se va face iar cer și pământ și ape Dumnezeu îmi va umbla cumva iar pe la coaste o nouă eva stă să se ivească printre firele de iarbă cu păr bălai de aur cu fericirea între coapse cu lapte gras în țâțe și firea nărăvașă câte poeme lungi îi zac în oase pe câmpia mea cresc mori dezacordate undeva la margine spre nord macină lumină și din ele crește întunericul peste case tot la marginea satului înspre sud crește împotmolit câmpia din rana ei roz picură bărbați și femei și copii sunt de-ai locului ăsta și toți îmi sunt rude și mergem împreună la prășit de porumb când peste noi încă mai este noapte crește din noi oblic umbra în oglindă melcii iau în coarne luna vântul obosit abia de mai adie câmpia e ca un fluture de fum cu aripile arse de lumină - am să car câmpia în spate până o s-o urc pe munte să respire
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate