am presat totuși o floarea de colț lângă una de măr
și chiar mă doare fiecare fir de iarbă de sub vis
cum sufăr de golul fiecărei scoici adusă de lună
dar știu că port vina pentru toate dezastrele
mai ales pentru cele ratate
de fapt apocalipsele acestea sunt cele mai grele
îmi amână tăcerea și nu-mi lasă loc de veșnicie

pentru că nu aș vrea să le ud cu uitare
înainte de a trece prin apa care-mi va despărți trupul de suferință și sufletul de apăsarea timpului
îmi voi sufleca amintirile
nu aș vrea să uit nimic din ce ți-am promis
poate că o să am o eternitate
sau poate că o să fie doar o clipă totuși
cât să-mi aleg o altă lume în care se te caut


oricâte blesteme mi-ar brăzda mintea
voi culege de fiecare dată mărul să-l împărțim
cum altfel să-mi caut sub tâmple cerul