Mi-ntreb poporul meu, încotro vrea, quo vadis,
În ce crede mai mult, la fel ca-n Dumnezeu;
În machiavelic gând, minciunile de ateu?...
Ori în cuvânt ca palma, ce-o strânge-n piept... Johannis?

Îmi mângâi țara mea și mi-o feresc de haos,
Prezis de hâd dragon, roșu, din timp trecut
Întunecat, postum, ce mi-a furat avut...
Și-mi dărui năzuințe la frate, sincer... Klaus!

Mă vreau plin de respect, român universalis,
Să uit rușine, stigmă, să înving prejudecăți.
Să nu mai fiu o țintă de proprii nedreptăți...
Să mă ridic cu fruntea, mai sus, cum e... Johannis!

Vreau iar bun simț, frumos, ca muzica de-un Strauss,
Să mi se recunoască că eu îi țin pe ei.
Să nu mai mi se spună că-mi dau ei ceva lei...
Născuții pui din ”ponta”, clocind ”învins” lui... Klaus!

Mi-ndrept gând bun și rugi la cei onești, humanis,
Să fie toți mesii, din țara toată un naos;
Să facă o credință, să creadă-n OMUL... Klaus...
Așa, simplu cuvânt, mai mult faptă... Johannis!!!
14.11.2014