dragoste
așa cum o privire mă dizolvă-n toamnă
fie veselia aspră și făr' de teamă
clipă de suspensie, orice gând penumbră
nicio grijă pentru mâine
apa timpului îngheață
'ncetișor fior de viață
cor de sunete, vioaie
apa joacă

creier petrecut cu creier
liniștea deșert așteaptă
postul ne-a lăsat pe umeri
o dorință pentru inima astră
o dorință de-ntuneric
între mii de ani de fapte, apari tu
dulce liră
din inimi aprinse și valuri

o, soare, ce-ți cobori necruțătoarele raze
asupra acestei particule albastre
îmbrățișând-o în daruri
ce poți crede de un biet muritor
care sacrificându-și ochii
te-ar privi la față
și fermecat de a ta frumusețe
te-ar prinde-n lanțuri
pentru a fi veșnic zi

of, iubito, în tine e piatra, în tine e vara
cosmosul de-a-ntregul
mirosul florilor în blânda adiere
Pilat și Iisus
avalanșa și seara
răspunsul, obrazul
extazul, chiar toate

îndărătul lor, inexistentă dormi singură pe pleoape
în fericirea profundă te scalzi neștiutoare
în sânge voios te trezești în dogoare
mă dorești mă lauzi
m-arunci mă acoperi
aștepți supra-gândul și-n tine descoperi
femei și războaie
istorii trecătoare
de-o frumusețe amplă
pline de tine, de seară
te uiți zâmbăreață
și-mi spui povestea ta curioasă:
"nu te separa de lume,
tu și cu mine una suntem
nu te prinde de luceferi
nu te separa de lume
de unde pâinea noastră vom mânca-o
dragostea va fi cenușa
ne vom naște în secunde
și-o vom ști mereu oriunde"

și plângi și dansezi
și mă înveți
condiția umană
cunoașterea vieții așa cum apare

îmi urli să las toate
"uite-așa se poate
uite-așa se face
nu mă lua cu gânduri
nu mă lua cu tine
poate nici măcar nu-mi pasă"

"uită-te la lume blând
că sens n-are,
fiecare-și face temple
din a sale vise boare
și nu știu cum totul este
și nici crez că ar se poate
uită-te, minuni și oameni
astăzi, nu-n eternitate
libertatea ta în mine
o s-o afli în iubire
altceva nimic nu fie
descurca-ne-vom în coate

în nebuna ta dorință
o să uiți de toate toate
orice cauți îți va piere
lumea-ți va fi alungată
și la ea te vei întoarce
și sărac și făr' de mine
uită-mă te rog mai bine
lasă-mă-n practicitate
tu m-ai prins 'n a tale mreje
știu de voiu ieși vreodată?
cu-o explozie de-ntuneric
m-ai plecat toată toată
acuma luptând cu tine
și cu-a tale idealuri
mă voiu scăpa pe mine
și pe tine de se poate"

seara se lupta cu ziua
râul se-auzea departe
în orașul opiatic
scânteie electricitate

în balcon lumina
portocală în cuptor coaptă
sub bocancii ei coji de nucă sparte
și gândește și e tristă
și e gata să tresară

din haos mumei pământ, în pădure
din mușchi și ciuperci minerale
din polen pe-o pală gentilă
din putregai în a lui tulburare
cumva
dintr-o simplă aruncare de zaruri
pe o pană pierdută de-un corb negru
ce tocmai alunecă pe rama de geam
în adâncuri, în neguri
între fire dezmeticite geometric
apare instant o civilizație 'ntreagă
de mici ființe asemeni nouă
cu iubire cu ură
și cu simțuri și mirare
cu acoperiș cu soare
cu distracție și războaie
cu simboluri și desene
dragoste de-nțelepciune
apoi haine, muzici, sporturi,
tractoare, jocuri, telescoape
știința lor știa pe toate
cât o cuantă de lumină
mici particule deștepte
ei vedeau a lor priceperi
și a lor înfățișare
chiar știau de pana neagră
și de legea gravitației

doar atât că-ntr-o secundă
din viața lor complexă
mii, milioane de ani deodată
le treceau în a noastră neclintire

iar acolo, scumpă ființă
în conștiința lor eternă
din beția de nimicuri
și frumoase și urâte
se-ntrebară poate
văzând cum apare și dispare fiecare lucru
ce-o fi fost înainte de lume și de pană

poate un moment trăiră toți și toți muriră
ce moment
ale noastre mici egouri
în imensa vastitate
sunt cât niște părticele
sfărâmate-n sublimitate
și nu știm ce-i mic și mare
știu că nu știm mai nimica
dar nici cred că mai contează
ai încredere în viață
tu ești viață
tu de unde știi că ochi-ți
doar privind în 'cea direcție
nu făcură să apară
lumea întreagă, fără vreo-ncordare

știu că tot aceiași ochi-ți
afundați în timpul gheară
și-a cuvintelor mistere
o să ceară și-o să ceară
și-o să crezi în gându-ți iarăși
că ești fiară că ești goală
și nu mă cunoști în gându-ți
în adânc inima-ți bate
în a haosului sfadă

lasă lumea, piară
e un joc pe monitoare
se adună, se desparte
urcă și coboară
însă ei nu știu că-n esență și-n adâncuri
sunt făcuți pentru viață, libertate și trezire
adormiți pe jumătate
tot se-ntorc în tărâmul morții

oh, nu e filozofie
nici politică, nici carte
sunt împins din tălpi și spate
să îți spun al tău ce rost e
o clipită, nu se poate?
lasă-n cărți pe personaje
și citește-le ispitită
sunt și buni și răi, iubito
lasă-i, au să afle, au să afle

din dorința de putere
ne-am pierdut unul în altul
și n-am mai știut să zicem
care-i 'naltul care-i latul
unde-i bine, unde-i rău
doar cine mai sunt eu

și nu am pierdut, iubito
nici o părticică din mine
că nu am mers aseară la teatru
este un teatru în mine
ce răsare și dispare
la fel cum se-ntâmplă cu toate
în mine o fi întregul oare?
și dacă o fi, de ce
să mă prefac în parte
și să uit de mine însumi
pentru ce, normalitate?
alergarea după lucruri
după laude ori gânduri
nepăsarea de momentul unic
doar fapte, fapte

poți să-ntorci filozofia
să-i acuzi idealitatea
dar mereu chinui-ne-vom
în lumeasca obște
făurită din cuvinte
și cu mintea ca și vremea
tu zici că nimic nu se poate face

timpul își cere ale sale podoabe
le spală-n torente
le umple de petale
și noi le vedem
dă drumul la mânie dă drumul la ură
dă-mi drumul, iubito
lasă-mi trupul să curgă-n linii ferate
poate ne vom întoarce
în formă astrală

bine, dragă, tot vom face
nu îți va lipsi nimica
din marea dualitate
dar mereu în lumea asta trebuințe se vor naște
oricâți bani să ai, palate
plăcerile vieții mundane

în munții conștiinței e pustiu și rece
rămâi dar în vale
în susur și pace
de plouă, ce are?
vor crește copacii
de fulgeră, lasă
hai, vino în noapte
lumea e-aceeași, dar altfel
e cerul, imensa
spațialitate
nimic de făcut și tot la picioare

nimic nu e rău
ce bine ce bine
și rău și e bine
dar nimeni s-asculte vraja iluziei
pe care-am creat-o
și îmbătatu-ne-a

hai să dormim puțin
în liniștea convalescenței