cad aici
nu mă mai ridic ceva iarbă stoarsă seacă
în dinți de zăbală speriată ochi de cal lărgiți în poiene
cerc ceva ajutor
pietrele opresc
mă rănesc în
muchia țipetului meu

picur precum o candelă pe un pustiu
chemat la un echinocțiu umed
de aducere aminte
împing spre timpanele năclăite
bolovani într-un ceremonial cu bufnițe
și râpe în zborul lor
fatidic mirobolant
interstițiu între cerul și bocancii mei
unul e lângă schimonoseala mea transparentă
mi se vede pulsând inima
aburită pâine neagră

cad aici
picur ca o perfuzie
într-un cadran solar bolnav
aud valurile
vântul bătând în munte
ca un șarpe de aer