n-am întâlnit niciodată un înger
și astăzi, seducția îmi pare singurul motor al umanității.
pauză de publicitate: sprijinită în coate, de bar, visez oameni noi și e prima oară când nu pot re-crea din amănunte măruntaiele unui univers orb.

de ceva timp, nu mai există aproape sau departe
de ceva timp nici timpul nu mai există, doar o uimire când încerci să apeși pe undo. ți-a luat ceva să afli ce vrei de la viață
să scrii
să trăiești superficial pentru că așa mai poți părea fericită
să te împrietenești doar cu speciile pe cale de dispariție
să nu te uiți decât prea departe pentru a-ți putea justifica oricând absența
ești mereu în altă parte decât în locul în care te afli

să nu uiți că de fapt aproape e foarte dar foarte departe
toate lumile refuzate te traversează cu nepăsare, ai devenit o autostradă pentru oamenii pe care nu i-ai primit niciodată în tine
ești de-acum un copywriter al clișeelor pe care începi să le crezi, așteptând cuminte ca un erou să salveze lumea pentru noi
sau de noi, dacă te-ai mai putea juca cu cuvintele
poate doar așa ai reuși să încetezi

ți-ai oferi o cafea și-o țigară, ia un loc la marginea inocenței mele
vine un altfel de solstițiu în urma căruia timpurile astea noi vor mușca din pământ
și limita dintre aproape și departe va tinde spre zero iar distanța va tinde spre infinit
în același cerc perfect, cu precizia cu care sunt privilegiați doar oamenii foarte singuri
mereu altundeva decât acolo unde mereu sunt