mă întâlnesc cu tine zilnic, chiar de mai multe ori în aceeași zi
tu te faci uneori că nu mă vezi, însă, mă cunoști doar, sunt insistentă
și-apoi nu reziști felului meu de a-ți da bună-dimineața, deși e trecut de prânz
(știi că nu sunt matinală, ci doar încă o pasăre de noapte, neconsemnată în enciclopedii)
... și povestea noastră curge... de fapt, sunt eu cu mine, pe tine nu te vede nimeni...
oamenii trec, se opresc, îmi zâmbesc, pe unii îi știu din vedere, chiar ne salutăm
își vede fiecare de ale lui: ziua e full și timpul nu are niciodată răbdare
acolo, în spatele refugiului, gura de cer mă acaparează necruțător
(30 de minute de așteptare... dacă am ghinion sau, dimpotrivă, sunt norocoasă)
soarele iese perfect din creștetul brazilor și face să tresalte umbre pe trotuare
vara la 40 plus îmi fac aer cu evantaiul bleu-ciel marca galicia 2006
miroase-a atlantic. văd și caracatițe conservate în vitrine. și lecțiile de galego...
xavier din sevilla și profesoara băștinașă care aducea așa de mult cu vecina mea din copilărie
aud clopotele catedralei din compostela... mirosul de pește... el día de santiago...
coruña, pontevedra,... ourense... o excursie cât pe-aci să fie ratată și străduțele șarmant de înguste
pe atunci nu te întâlnisem încă, dar inima-mi sărea din piept așteptându-te și nu trecea o zi
fără să-ți schițez contururile, să-ți aștern masa, să-ți pun cuburi de gheață în sucul de rodii
altfel, sunt sigură că mă vezi, măcar mă simți, în rochia din viscoză cu palmier și spate monocolor,
pe care am ezitat la început să o pun, părându-mi-se mult prea deocheată...
azi inflexiunile vocii mele sunt altele și nu de la căldură. m-am gândit poate prea mult la tine...
miroase a iarbă. iarbă verde strivită în palme. strecurată ștrengărește-n buzunare.
ne jucăm și azi de-a copiii și câteodată tramvaiul 16 ne fuge de sub ochi...
.... altă așteptare-escapadă