Prologul

cel hrănit cu jar
cu carne de cal
curățit prin dar
într-această zi,
zi de ziua a șaptea
zi cu blestem și odihnă
din cerul deschis
cu har născut renăscut
cu focul în ochi
la priveghi rodnic foc, roșu foc
el se arată și iată
cum de îndată
fiara ia chipul de om
de omul neom
în lumină de foc
de noroc, de nenoroc
și nu mi se închină

și deodată mi-au crescut solzi
pe piele pe os
solzi roșii rotunzi de balaur
ghirlande și chip
de nimic din ne nimic
șarpe veninos
osânditorul
nu mi se închină

glasul meu șoptit a rugă
spaimă a stârnit și ger
din văzduh întâmplându-mă
hamelion
cel rău din fire văpsit
vânător iscusit
de inorogi

cu copite de țap
mai degrabă mă prefac
în neomul om
cocoțat în pom
vasilic din nimic ivit
serra cu aripi cât cerul
pe mare plutind
sirena aducătoare de moarte
sau ibis cea nenăscută
din apă și spirit
ori aspis ascunsă-n nisip
târând pe fundul mării
corăbii
aspida ce orbește
ochii lăcomiți

toate încap deodată în mine
să mi se ia trupul, Doamne
cel schimbător în pofte
și rele și blesteme
și să rămân doar suflet
cel fără de vină și peste veacuri
salamandră ce focul nu-l cuprinde

la izvodul neamului scris
cu sânge și aur topit scris
cu șapte pecete de carne închis
Fiara, Omul e Fiara!

Dumnezeu mi-a vorbit
Fiule, este un pom, pomul către dreapta, urcă-te și vei scăpa de balaur *

_________________________________
*) Copacul peredixion