închid ochii
și în beznă deșert
ca un autotren la groapa de gunoi
toată murdăria lumii adunată într-o zi
zorii spulberă ultimele scame
ca să văd din nou lumina
în care se adună mizeria altei zile
și eu miticul mereu obosit să o iau de la capăt
până voi aluneca în întuneric