știu că timpul nu are răbdare că vine Crăciunul
chiar dacă a uitat să ningă și
vânturi primăvăratice aduc guturai ne coclesc cerurile gurii
chiar dacă pașii ni se preumblă zilnic
prin unghere străine ochilor celuilalt
întrebând necunoscuții dacă întâmplător ne-au întâlnit
aici câteodată se face cald și ne prindem mâinile
în evantaie albe adunăm ecou de colinde
ne abandonăm aromei de scorțișoară mai și plângem
ieșim apoi în picioarele goale pe-asfalturi curbate
ce ne-atârnă de gât să ne sugrume ne-au stigmatizat
ne facem că nu simțim decât aburul vinului fiert
aici câteodată chiar poate ajunge un vis
pe care-l credeam absolut rătăcit mai aruncăm câte-un vreasc
în pelerina încinsă a focului pătimaș ne ademenesc puzderii de umbre
se-ntunecă uite cum fumul iese gros prin coșuri cu chipuri de lut resemnate
ne dizolvă siluetele până devenim aburi
ne sălășluim acolo sub streșini ca niște duhuri domesticite ale casei
nu ne mai dăm drumul împietrim
închidem ochii și primim cete-cete florile dalbe
la răscruci în cumpene de fântâni ne sprijinim bărbiile
chiar dacă ne doare până la sânge
(o buhă nu mai prididește să-și mângâie puii)
drumul se alungește se turtește ajunge undeva sub gleznele mele
îl subjug pentru o clipă și parcă începe să cearnă din cer
nisip alb-alb fin-fin blând-blând cald-cald ca în fetița cu chibrituri
nu vreau decât să mă ții de mână
la ziuă voi putea păstra amintirea strângerii tale