agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
![]() |
![]() |
![]() |
![]() |
![]() |
||
![]() |
![]() ![]() ![]() ![]() ![]() ![]() ![]() ![]() ![]() ![]() | |||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
![]() |
|
|||||
![]() |
agonia ![]()
■ mușcătura din priviri ![]()
Romanian Spell-Checker ![]() Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2014-12-31 | |
prolog
ar trebui să încep prin a vă spune că acest poem e un cartuș de dinamită pe care-l plimb pe buze ca un gangster un trabuc gurkha – His Majesty’s Reserve. e un poem cu litere de titan scrise pe un petic de hârtie reciclată. e un poem scump pe care și-l permit doar cei cu plantații de paulownia sau coporatiștii cărora le răsar din arbori de jad chipul lui franklin. This poem is a global conspiracy – famous conspiracy of deaf noise. enjoy! 1. când am început să scriu acest poem frica înăbușise reacția. eram un om singur și n-aveam decât o bibliotecă și fotografii de familie. coboram scările blocului de trei ori pe zi și mă trezeam într-o stradă îngustă unde erau parcate zilnic mașini negre cu geamuri fumurii. le priveam dezinteresat, la noi nici un rolls nu mai înseamnă nimic. bmw-ul a devenit mașina aroganței oricui. imaginea e râul de lumină în care te scalzi de mic pentru a străluci doar carcasa asta de lut abandonată. priveam în stânga și în dreapta, tinerii aveau fețele paralizate, încruntați, gândindu-se, probabil, că nimeni nu poate mușca vreodată din muntele acela de duritate. adulții erau desprinși dintr-un teatru de groază, cu mersul sacadat, întorcând capul brusc după vreun foșnet sfios, târând sacoșe de carne, conserve, cafea, cartușe de kent. aplecau capul și salutau cu implanturile de zâmbete – reacții găunoase, recunoștiința mecanică, alarma unor automatisme întârziate. doar copiii răsăreau, râzând și chicotind, după mașinile parcate și se jucau cu pistoale cu apă. când mi-e dor de un zâmbet natural, privesc un copil și-mi trece. dacă ești obosit să ții cu dinții de mantia lucidității vorbește cu un copil, el e terapeutul care-ți coase blândețea de riduri. 2. sunt zile când nu văd pe nimeni zâmbind și mă gândesc că vom ajunge cât de curând să ne afișăm cu un glasgow smile de toată frumusețea. un puști de vreo zece ani lipea într-o dimineață acele gălbejite smile face pe parbrizele mașinilor, pe vitrinele magazinelor și farmaciilor și mai ales pe semnele de stop. un polițist l-a înșfăcat și l-a zguduit puțin, după ce i-a dat drumul tipul a urlat: ,,nenorociților, opriți-vă cât să zâmbiți! zâmbiți și nu dați socoteală impresiilor. orașul e un cimitir cu flori care putrezesc unele peste altele.” puștiul dormea în fiecare seară pe băncile din centru. primea câte un sandviș stricat de la elevii care se descotoroseau de el după ce mâncau la kfc. nu pregeta, lua tot ce-i dădeai și îți mulțumea cu o mișcare de cap subită, ce-ți dădea impresia că e oarecum necontrolată. în ultima vineri din martie am dus un trandafir alb la bustul lui nichita și puștiul stătea pe o bancă și trăgea de un elastic. nu era zgomot în jur, era dabia 7 a.m și câțiva buchiniști deschideau tarabele de lângă orange. puștiul s-a ridicat și a venit spre mine. ,,cine a fost ăsta?” m-a întrebat tremurând. ,,un poet copile, un poet.” ,,ce face un poet?” ,,un poet vorbește atunci când alții nu mai au nimic de spus, când mulțimile și-au prins limbile în hârtia de muște a resemnării.” nu știu dacă a înțeles. când sunt relaxat obișnuiesc să răspund cu o anecdotă. știam una despre limită: omul care nu izbutește să îndoaie gratiile cuștii primește în continuare banane. seara când am ajuns acasă am pregătit un pachet, am pus în el hăinuțe vechi pe care mi le cumpărase cândva tata, jucării pe care le-am păstrat cu sfințenie și o cărticică cu câteva poeme de dragoste franțuzești. i le-am dus a doua zi, le-a primit cu bucurie, a luat sacoșa de haine, cărticica a băgat-o în buzunarul interior de la geaca jupuită. doar jucăriile le-a refuzat. o copilărie ratată e o copilărie ratată. nimic mai mult decât o altă pată irațională de culoare într-un portret sinistru de francis bacon. 3. poezia a făcut totul pentru mine, eu nu am făcut nimic pentru ea. nu am făcut-o să strălucească. am decorat-o cu spinii realității sumbre și am picurat peste fiecare poem o lacrimă. eram un copil revoltat care scria poeme pe trotuar și nu îmi păsa că erau șterse și călcate în picioare. câțiva copii de la blocurile sărăcăcioase se strângeau în jurul lor și gâdilau cuvintele agresive, se jucau cu ele ca un prădător relaxat înainte să strivească orice șansă de supraviețuire din ochii pradei. ei puteau dresa limbajul belicos al morții. acolo erau înșiruite cuvintele de titan pe care le mestecau de la naștere. literele dure pe care le intonau zilele afone ca o aducere aminte a interdicției de ați numi mlaștina, din pură naivitate, manasarovar. * Justin Dumitru - ,,black aphrodisiac" ed. Tracus Arte, București 2014.
|
||||||||
![]() |
![]() |
![]() |
![]() |
![]() |
![]() |
![]() |
|||
![]() | |||||||||
![]() |
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | ![]() | |||||||
![]() |
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate