Te-ai așezat pe-un scaun de gânduri
cu tălpile în ierburi de lumină
și umbra mea deasupra.

Oasele albe-ți absorb căldura,
în măduvă focul prinde contur
și nervii se topesc de dragoste.

Bucuria crește-n interior o plantă,
ramuri fragede cu obrazul spre soare
și frunzele cât o inimă de copil.

Doamne, îmi zic, ce e cu femeia asta?
Ce-mi umple golul cât o fântână
cu surâsul ei înnoptat în ochi
de parcă sunt în transă.