mi-au devenit brațele
păsări lungi
și albe
de îmbrățișez norii cu ele
gura mea
îți soarbe cerul
iar uneori
îți simt între dinți stelele

niciodată nu le-am putut digera
rămâneau blocate undeva pe traiectul de la esofag la stomac

cum să mă închin la ele
cum să construiesc temple
cum să zidesc rugăciuni la tălpi străine

iar tu
tu nu ai crezut nici o clipă
că și eu port pe creștet
stele

ți-au înflorit idolii în altarul meu
m-ai pus să le fac chip cioplit
până când
ți-am sfărâmat ochii cu dalta
iar gura știrbă a sorții
îmi scuipă și acum printre dinți
stelele tale