ca o stihie îmblânzită doar de sentimentul rădăcinilor
ce nu vor fi smulse de prima adiere-ispită
ca o apă ce poate trage după sine tot pietrișul
să-l așeze într-o altă matcă de va fi cazul
va spăla tina și va lăsa cerul să se-ntindă ca-ntr-un pat
a flori îi va mirosi răsuflarea și ochii fi-vor
sculptați în stânca în care pelerini odată
ne zidiserăm acoperiș și primele visuri
când te strig sunt ca un bucium ce-adună
stepele-ți toate la un loc cheamă ploile
să ne cunune în altare de liane coborâte
din vintrele sălbatic al cerului-tată
așa sunt eu când iubesc te fac uneori
să tremuri să te înspăimânți să nu mai vrei să pleci
când m-apropii de tine dai toate măștile la o parte
chiar și epiderma să te cunosc așa cum ești
fără nicio umbră fără nicio îndoială fără înserări
pregătit mereu să picuri roua pe mâinile-mi albe
să deschizi poarta nopții să ieșim pe cel mai apropiat câmp
înfrățiți cu bestiile să trăim frumos suspendați
în hamace turcoaz ivite obraznic din piepturile noastre goale
în care torțele ard și sapă fântâni prin care timpul se face mic
cât un bob de piper îl păstrăm în podul palmelor
nu-l eliberăm decât atunci când va fi deprins absolut
limbajul nostru de vietăți din lut încremenite spre cer
așa sunt eu când iubesc ca un soldat în armură
din cap și până dincolo de el iar unicul meu gest marțial
este acela de a te provoca în mod constant la iubire
doar cu tine însuți de mine apropiindu-te
vei fi cuvântul împrietenit cu duhul lucrurilor:
nu întârzia!