A fost odată-n București,
a fost, și nu o dată,
din rude ample de Verești,
o preastilată fată.

Și era plastic până-n dinți
și mândră-n toate cele,
cum e coliva între sfinți
și checu-ntre franzele.

Din cracii roz și dezinvolți,
copitele și-ndreaptă
spre termopan, unde la colț,
în merț, Ghiujul așteaptă.

Ea simte, fato, disperări
când merțul gri străluce
și găuritele cărări
bujiile-i distruge.

Îl vede azi, îl vede mâini,
și, fato, fată fata
un drag de el de-n limbă-atârni,
astfel lipeala-i gata –

căci ea iphonu-și mângâia
și selfie-uri dulci se-ntâmplă
când doru’ lui și inima,
și botoxu’ le împle,

căci mult prea cool aprinde el
un far în orice sară
în umbra negrului bordel
când ea o să-i apară!

..................................................

Și pas cu pas pe urma ei,
alunecă în baie,
își umple noada cu scântei,
proteza i se-ndoaie.

Și când în pat se-ntinde drept
Pițila să se culce,
el simte mreajă caldă-n piept,
ea plosca i-o aduce.

Dar el, hoțește și pieziș.
pe trupu-i se revarsă,
iar scutecele, pe furiș,
îi joacă mândră farsă.

Pițila scapă un surâs
ca gaura de ghindă,
el atârna sublim ca-n vis,
sperând să se aprindă.

Pe când babacul cade-n somn
și sforăie, ea-nchină:
– Să-mi bag picioru’, stau planton
ca la solar. Ce crimă!

Parchează jos, băboi plăpând,
cătând autobază,
că horcăi, baby, ca și când
Bahmuța divorțează.

El asculta tremurător
din umeri și din șale,
si bând un paracetamol,
alunecă-n visare.

În visu-n care a căzut.
doar în șpagat plutește,
iar din sifon și pic de lut
un Badea mândru crește.

C-o Tsukahara trece-n prag
prin slabele ferestre,
ținând în mână un nunceak
și-n dinți, iapa lu-Oreste.

Părea un ninja-voievod
și păru-i... ce cărare!
maioul second hand cu nod
peste buric îi moare.

Iar fața-i fasolind iahnii
părea tablou cu moară –
un mort sintetic printre vii,
din grădi’ dat afară.

– Din transcendență, pe neveu,
venii să-ți simt valoarea,
Chuck Norris este tatăl meu,
iar mumă mi-e flotarea.

Ca în hambarul tău să vin,
am tot greșit la țoape,
de m-au frecat cu rozmarin
trei ursitori mioape.

Aport!, odorul meu redus,
feisbucăritu’ lasă,
eu sunt buldozer de sedus,
iar tu să-mi fii carcasă.

La Kaufland, numai în jeepan
vom lua shaorme multe,
și pițipoancele-,n Auchán,
De tine or s-asculte.

– Struțel, vrăjești cum fac în bis
Chopin și Guță, fată,
dar doar de vrajă și promis
eu n-oi fi formatată.

Străin la speech și la resort,
fără Bamboo n-ai viață,
eu-s vie, tu ești vin de-export,
dar n-ai pachete-gheață.

..................................................

Trecură strofe, mii de lei,
și iarăși Ghiujul vine
într-un Audi roz, A3
cu faze lungi, senine.

Ea mesteca mustăți de somn
la mall ca o nălucă,
și-n inimă voia un domn
Catena să-i aducă.

– Coboară jos și coborând
mai stinge, fato, raza,
că-mi dau check-in cât de curând
și mă bunghește paza.

Abia ce ăsta o zări,
simți în card durere,
în cerul gurii se albi
și-l taie pe la fiere.

În aer rumene păstăi
se-ntind pe strada-ntreagă
și haosul, în budigăi,
prin Banciu se încheagă.

Din gri șuvițe în răspăr,
Capatosul apare
plutind pe Shrek într-adevăr
și-n tocmai ro dispare.

Pițila flutură ușor
marmotele ei brațe,
iar Ghiujul vine rock’n-roll
și palid e la față.

Dar ochii-i mari și minunați
se-nvârt ciudat, himeric
ca bulgării teleghidați
din visu’ loto-sferic.

– Din vila mea venii cu greu
ca să te-ndop și-acuma,
iar tata umblă teleleu
la noră pentru muma.

O’ vin’, oboiul meu nespus,
figurile mai lasă,
eu-s reumaticul de sus,
iar tu să-mi fii mireasă.

O, vin’, din părul tău bălai
să facem stemă Stelei,
pe-a’ mele cecuri să răsai
ca musca pe pubele.

– Mă doare linul tău motor
în tot ce-n mine fard e,
chihuahua, blugii rupți mă dor,
ciocul de rață mi-arde.

Și ești în trend cum numa-n vis
tigaia se arată
când la reduceri s-a deschis,
dar nu pun botu’, fată!

– Dar cât vrei, pisi, de potol,
au nu-nțelegi tu oare
cum că eu-s neproducător
și tu, producătoare?

– Nu gugălesc cuvânt ales,
dar vreau un job a-ncepe
pe la tv, ca al meu dres
să facă-un kil de cepe.

Și dacă vrei în patul sfânt
să te întorc pe tine,
mai vreau c-un shooting să încânt
carpeta cu feline.

– Tu vrei chiar toată faima mea,
pe-o pocni... sărutare
și vrei să știi de-asemenea
cât port în buzunare...

Ok, m-oi face de păsat,
pornind spre-o altă lege
Demilingăul m-a legat
și vreau să mă dezlege.

Și se tot duce, s-a tot dus
mii strofe, mii de zile,
mi-a rupt și tastele de sus
zburând atâtea file.

....................................................

În vremea asta, Cocălin,
versat ciumeg de vază,
ce fură cupele cu vin
când omul nu-i la masă,

un tanc cu balama în nas
ce noaptea poartă rochii,
bazat pe pensie de-urmaș
și tupeist cu ochii,

cu tatuaj la subsuori
și ceas cu cub Galina,
se dă cu gel, grohăitor,
filând la Pițilina.

Căci prea hardcore ea se făcu,
tunată-i, tune-o focul...
Ei, Cocălin, acu-i acu
să-ți etalezi lănțocul.

Și o agață mort de spleen,
în club, când dă din scoabe:
– Care e șpilul, Cocălin,
rămas-ai făr’ tarabe?

– Ce voi? Transferă-mi cinci parai
pe Orange chiar acuma,
că sunt în grație din mai,
pe standby ca leguma.

– Dar nici măcar nu știu ce-mi ceri,
eu bipuiesc din marte,
noroc că-n fraieru’ de ieri
am pus un dor de moarte.

– Dacă-l traduci, ți-oi arăta
din loc în loc Oborul.
Începe doar prin a-ți flexa
ca Sharon Stone piciorul.

De babalâcul nu-i adânc
în buzunar cu brațul,
când îți întinde brațul stâng,
tu ocolește-i lațul.

Iar ochii tăi fâlfâitori
la locul lor rămâie,
c-altfel te ia pe scobitori
și apă cu lămâie.

Când își înclină garda-n jos
și-i simți în teanc verdeața,
să-i spui că-i cel mai dulce boss,
să-i râzi precum paiața.

Și când ți-nchină sacrul pin,
să mi te-ntorci c-o sută
de mii de coco, Piți fin,
să nu te faci pierdută!

Ea ascultând la mardeiaș,
cu șpaclul se machiază
și-apoi comand-un papanaș,
ca rima să îmi iasă.

Și-i zise-ncet: – Pe vechiul mirc
prostit-am mii ca tine –
și săgețică, și calic...
nu te pliezi pe mine.

Căci, uite, fraierul ivit
din lesele cântării
ca teii lui O-zone de hit
e-n liniștea salvării.

Cu sapa genele le plec
când mi le umflă râsul,
căci conturile o să-i sec,
și tot m-o vrea la dânsul.

Tușește c-un amor nespus,
la băi, cu lut se unge,
dar mă înalță tot mai sus
când vraja-mi îl ajunge.

Îi sunt ca razele din beci,
ca pozele din carte,
pe veci m-oi aranja și-n veci
îl voi găbji de-o parte.

Deci chiar de ponturile-ți sunt
ca pletele lui Pepe,
să-mpart cu tine cașul sfânt
eu n-am de gând a-ncepe!

– Ești cam glumeață, asta e...
dar ți-oi cardi la glume,
de ți s-or pierde urmele
și nu ți-or ști de nume.

Iar pumnii mei ți-or da cuminți
pireu voios și teafăr
pân-ai să vezi vreo patru sfinți,
trei stele și-un luceafăr.

.................................................


Pornește Ghiujul, vâj! Creșteau
a’ francului aripe
și la metrou se dezbrăcau
mii Charlie-n zeci de clipe.

Un share de mâțe dedesubt,
citate și cafele,
iar Poptămaș, din logos rupt,
tot izmenea prin ele.

Și Ghiujul, după-atâtea văi,
se scăpă brusc pe sine,
că traistele pozau în băi...
(... și Trăistariu, bine).

Și izvora plagiator
un doctorat de-a totul,
pontând în parlament cu dor
pân’ piere to... ăăă, votul.

Și unde-ajunge i-un hotar
ce show-ul îl cunoaște,
iar vremea-ncearcă în zadar
din Busu a se naște.

Și-aici, nimic, dar totuși e
o ceată de podoabe
adânci în duh asemene
cimentului din roabe.

– De-a Pițilinei veșnicii
Măruță tu mă leagă,
și sărutat dorsal să fii
de Gherghe viața-ntreagă.

O, cere-mi, Cătă, orice preț,
dar dă-mi puteri mai aspre,
căci tu ești moașă de mistreți
și mușuroi de capre.

Reia-mi al neputinței nimb,
strabismul din privire,
și pentru tot ți-oi da la schimb
un rating de uimire.

Din caritas eu m-am născut,
din ciungă cu adaos,
de-atât repaos, sunt pierdut,
mi-e sete rău de haos!

–Hi, bre Ion! După perciuni,
de-o vârstă ești c-o lume,
și-mi ceri pomană și minuni...
Noroc c-am chip și nume!

Homo erectus te socoți,
cu ei vrei să te-asameni?
Dar piară oamenii cu toți,
că din manea scot oameni.

Eu doar decât ce scap un vânt,
din el scot idealuri,
pe cocălarii cei de rând
îi schimb în cocălauri.

Umblați cu steaua, beți Noroc
și vă urlați de soarte,
eu n-am buric, nici timp, nici loc
și nu știu strop de carte.

Din sânul vacilor de ieri,
eu nasc azi căprioare,
un soare de s-ar stinge-n cer,
mă pup în fund, și-i soare.

Din pupul meu pot răsări
mii fătălăi din broașe,
vă nasc pe toți spre a muri,
muriți spre-a mă cunoaște.

Deci tu, hiper Ion, rămâi
solid ca un tăciune...
Vrei tonomatu-mi cel dintâi,
furoul meu de june?

Îți dau glăscior, talent și nuri,
s-o pui de o cântare
de-o ia Buzăul în călduri
spre moldovenizare,

îți inventez fapte și dăți,
m-alint, mă ud la ie,
îi spăl chiloții pe bucăți
lui Vali Vijelie,

îți fac saftea, gag după gag,
opinci spre a străbate
antene-n lung, kanale-n larg,
dar ce vrei nu se poate!

Și pentru ce vrei decodor?
Ia marș de te îndreaptă
spre cloaca voastră de putori
și vezi ce te așteaptă.

..................................................

În locul lui de la parter
Moșneagul se întoarse
în merț, ca-n versul cel de ieri,
și farul i se arse.

Și un pastel cu vis și mit
vă scot acum din apă,
căci un tablou neprihănit
pe cale e să-nceapă.

Umplând isusic cu scântei
Crângașii plini de friguri,
Fuego-mpodobește tei;
sub ei, doi tineri singuri:

– O, lasă, piți, să-ți îngân
ceva fancy, de dulce,
sub movul ochiului senin,
tumefiat în cruce.

Cu farmecu-ți micilor reci
și fără chiflă, pare-mi
că ai pierdut fraieru-n veci,
și-acum te-alinți în patemi.

Dar asta e, de-acum rămâi
gonflabilă de turmă,
căci ești bianca mea dintâi
și toncea mea din urmă.

Și Ghiujul îi vedea răpus
de-un încâlcit de mațe,
abia un hamburger i-a dus
și ea l-a prins în brațe.

Miros brățările-argintii
și cade-o nașpa ploaie
pe capul urdei străvezii
cu plete lungi, bălaie.

Ea, îmbătată de carmol,
ridică clonțul, vede
moșneagul, și ca pe ogor
brașoavele-i încrede:

– Coboară jos, fragaier blând,
să te mai ard c-o frază,
pătrunde-mi lin Armaniul gând
și mă închiriază!

El tremură ca alte dăți
și-i vin în gând scandaluri
rememorând calamități
de-atrofiate valuri.

Dar nu mai rupe ca-n trecut
cu scârțâit asfaltul:
– Ce-ți pasă ție, bot de lut,
cât costă-aici halatul?

..................................................

Trăind în circul nostru strâmt,
norodul ne petrece,
iar eu în lumea mea mă simt
nesimțitor cât zece.