stau în noapte cu o pasăre albă în mână
îi este foame dar n-am cum s-o hrănesc
mă fărâmițez celulă cu celulă să încap
în mine

stelele nu se văd nicăieri/ nici eu
și nici Dumnezeu nu se îndură să umble
să pot lua urma turmelor de miei
să ajung din urmă primăverile
să-mi încarc sufletul de ghiocei
să pot dărui verdele în locul
anotimpului căprui înțelenit
ca o rugină

la glezne șerpii îmi leagă pletele
gândurile-mi devin galaxii hoinare
timpul un vagabond fără popas
aș vrea să mă pierd...
să fiu una cu tăcerea/ cu luna
din ea să crească o dragoste
atât de mare încât să plesnească
de fluturi lumea
iar luna mea să fii tu...

mamă