mereu sunt uimit
cum poți tu
urca scările cerului
de-a-ndăratelea
mai repede
decât toți colocatarii aceastui infern roz

sunt de-a dreptul buimac de uimeala
cu care urci înapoi privind înainte
și mă tem că m-ai putea face
chiar fără să știu
mai fericit decât aș putea suporta

aș fi chiar mântuit
din lipsă de duh
dacă nu m-aș urî atât de mult
pentru că ți-am dezechilibrat marele zbor
spre o nirvană domestică

rămân doar un voyeur stigmatizat
mirosind a credințe mixate
cu virginitatea ta prematură
în așteptarea minunatei întâmplări