Părul ca un săpun portocaliu de glicerină
și ochii retezați ca-ntr-un concert nebun,
se-apleacă deasupra chiuvetei și prea bine știe:
ciudat arată moartă, vie sau acum
sau înainte, are mușchi prea moi de vată sau vițel
sau vită, pielea-i beată și pilită
de-a-su-pra
corpului supt de iubiți foști și cruzi;
și frunți ca o întreagă dimineață rătăcită
și cute și culori albastre toate răsfirate
mov are cerul gurii doare de impertinență
și cercul, fața-i, vreau să zic, cam ca o lună
și inc-o jumatate
de soare scârbit și scârbos;
eu cred că are
excrescențe de lumini în suflet
și viori
și sunete de furculițe alungite pe tot felul de mâhnite farfurii
și moare
și tot moare-ntr-una.
Își imaginează
cum ar fi să doarmă-n sunete de furculițe
alungite
pe tot felul de mâhnite
farfurii.
Se uită iarăși în oglindă cu geana-i prelungă,
pupila uimită
și uscată, obosită,
injectata cu foc și putere și slăbită,
slăvită-n veci să fii, durere amintită
azi și joi și gri,
de se mai uită inc-o dată în oglindă
va descoperi.*