agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ am învățat să supraviețuiesc și așa
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2015-04-23 | |
meandre 15 -Mina este majoră
A doua zi l-a chemat directorul general al centralei, un tip mărunțel, ascuns după niște ochelari cu rame de sârmă subțire, care studia niște hârtii. Lângă el , la o masă mai mică stătea contabilul șef. -Să trăiți, tovarășe director! -Bună ziua. Tovarășul Mihăilescu? -Da, domnule director. -Știu că ai fost ofițer de logistică așa că am să te rog să începi inventarierea la secția care produce cartușe de vânătoare, și apoi, la produsele contractate cu armata: gamelele, căștile de oțel, felinarele. -Domnule șef contabil, nu ar fi bine ca tot Mihăilescu să inventarieze și sărurile acidului cianhidric? Sărurile astea erau folosite la vopsitul fermoarelor și aveau regim special. Se foloseau în cantități foarte mici dar erau de o toxicitate foarte mare. -Da! Cu siguranță, da! Pentru chestia asta ne trebuie un militar. Mihai și-a luat delegația de la secretara directorului și s-a apucat de inventare. Dimineața venea la „fetele lui” și apoi pleca pe teren. Era o activitate nouă și asta îl captiva. Într-una din zile, directorul general l-a chemat să-i raporteze stadiul efectuării inventarierilor și să-i prezinte niște concluzii preliminare. La director în birou a văzut un colonel de intendență. A salutat și când militarul a întors capul l-a recunoscut pe colonelul care era poreclit „cap luminat”, ofițer pe care-l cunoscuse când era anchetat de procuratură.. Au dat mâna. -Am onoarea, domnule colonel! -Mihăilescule, am auzit că faci demersuri pentru reactivare. -Da, domnule colonel. -A!!! Vă cunoașteți?, a întrebat directorul general. -Da, ne cunoaștem. Omul acesta al dumneavoastră, locotenent major de logistică, a frecat cinci colonei timp de două săptămîni reușind să le demonstreze că știe carte mai multă decât ei. Apoi s-a adresat lui Mihai: -Dacă îți aprobă ministrul reactivarea, sună-mă! Vreau să te iau în echipa mea de control. Sper că nu îmi porți pică dar a trebiuit să îți fac o imputație pentru niște lipsuri care nu prea erau lipsuri, dar presiunile erau mari și a trebuit să las ceva de „ ronțăit” ca să te lase în pace cu rahatul acela de dosar penal. Mihai a lăsat situațiile cu stadiul efectuării inventarierii, a salutat și a plecat. După câteva zile a fost chemat din nou la șeful cel mare. -Măi omule, ce scrii tu aici, la inventarierile astea, e caz de pușcărie. -Tovarășe director, nu am făcut decât să inventariez și să consemnez. Vă rog să observați că există toate declarațiile gestionarilor și sunt semnate toate inventarele, pe fiecare filă, atestându-se că inventarierea s-a făcut corect și că nu au obiecții. -Da, bine. Du-te la Nicolaiciuc. Directorul și-a cufundat privirea în hârtii, cu un aer îngândurat. Mihai s-a retras cu discreție, s-a întors la fetele din birou și a intrat în rutina liniștită a activității de „joker”, omul care ținea locul colegelor și al șefului, atunci cînd i se cerea, fără să aibă o fișă a postului. După încă o săptămână detașarea a expirat și el a revenit la la liceu. Larisa, cu același ziar, și aceiași ochelari. -Domnul, pe cine caută? -Bună, Larisa, m-am întors. -Bine că te-ai întors că m-au zăpăcit „fâțele” alea de la a doișpea. De cînd lipsești au făcut cărare pe aici. S-a auzit un ciocănit și prin ușa care se deschidea încet, și băgat capul, Mina. -Domnul Mihăilescu, vreți să ieșiți puțin? Larisa zâmbea, cu capul aplecat deasupra ziarului. -Da,sigur! Mihai a ieșit cu o ușoară stingherire pe chip. -Domnul Mihai, vă rog să mă scoateți dintr-o mare încurcătură... -Ce s-a întâmplat? -Am mințit acasă că mâine am ședință de cenaclu, o ședință cu mai multe cenacluri reunite, și ai mei m-au întrebat cine vine din partea liceului nostru...Am greșit dar iertați-mă! Am spus că dumneavoastră veniți și mama mi-a spus că vă va suna ca să îi confirmați. -Și ce treabă ai mâine seară și nu trebuie să știe mama, domnișoară? -Am o întâlnire cu un băiat. Mama nu mă lasă, știți cum sunt părinții...Dar rugămintea nu se oprește aici, vă rog să ne întâlnim pe la ora opt, în stația de autobuz de lângă casa mea și să mă duceți acasă, ca să vadă mama că am fost la cenaclu. Mihai era bulversat. Era el liberal în gândire dar cum era să-i mintă pe părinții fetei? Cineștie în ce încurcătură putea intra dracul acesta de fată!?... -Vă mulțumesc-i-a șoptit și a fugit pe hol, printre ceilalți colegi. „Ce situație penibilă! Mă aflu între ciocan și nicovală. Nu-i pot minți părinții dar nici nu aș vrea să stric întâlnirea fetei. Mama mea , la vârsta ei, mă avea pe mine, deja. Ei, voi vedea eu. Dar ce rol am eu aici? Poate că este și vina părinților ei că nu au găsit o cale potrivită de comunicare. Oare tu nu ai făcut aceleași manevre pentru surorile tale când se vedeau cu băiețiià nu le așteptai tu după întâlniri și le duceai acasă?” S-a întors la birou și era atent la telefon compunându-și câteva vorbe pentru acea mămică grijulie. „Flușturatica asta mică va ajunge o femeie periculoasă!”. Cu privirea în gol și-a amintit linia armonioasă a picioarelor ei, când se aplecase, și buzele lucioase și tremurătoare care se mișcau senzual atunci când articula cuvintele.”Peste vreo doi ani...e bună și acum!” L-a sunat Mariana să îl anunțe că va trebui să plece la un curs, la Făgăraș, pentru câteva săptămâni și că este o oportunitate și că va trebui să plece chiar în acea după amiază. -Am vorbit cu mama, să o țină pe Florentina și să mai treacă pe la tine, să-ți mai spele și să îți mai facă de mâncare, pa! S-a încheiat programul dar mama fetei nu a sunat. Nici Mina nu mai era la școală. Mihai a urcat în mașină, a trecut să o văd pe Floricica și pe la ora șase și jumătate a ajuns acasă. Și-a pus de mâncare, și-a făcut o cafea și privea ceasul așteptând să se facă ora opt, să se întâlnească cu Mina, să o ducă acasă și să scape de această grijă. Era vineri seara și aștepta să revădă un film, la televizor, după ora opt și jumătate. A sunat telefonul. -Alo, da! -Domnul Mihai, sunt Mina, nu ne putem vedea acum? Vă aștept. Înainte ca el să poată da vreun răspuns, fata a închis. „Ce s-o fi întâmplat de a devansat ora? S-o fi certat cu băiatul acela.” El a coborât, a urcat în mașină și în câteva minute a ajuns la locul stabilit. Mina, îmbrăcată provocator, dar elegant, roșie în obraji, îl aștepta. Nu arăta ca o fată dezamăgită de o întâlnire ratată... -Ce s-a întâmplat, Mina? Parcă era vorba de ora douăzeci? -Vă povestesc eu. Ajunseseră în fața scării. Au urcat cu liftul, ea a descuiat ușa și l-a poftit în casă. El, căutând-o cu privirea pe mamă a spus un „sărutmâna”impersonal, fără direcție, așteptând un salut de răspuns. Mina l-a invitat în sufragerie. Masa era aranjată pentru două persoane și două lumânări așteptau să fie aprinse. Ea a dispărut pentru câteva clipe și s-a întors cu o sticlă de șampanie, aburită. -Să-mi spuneți „la mulți ani!” ieri am împlinit optsprezece ani, uitați certificatul de naștere. Mâna fină, cu degete lungi și subțiri i-a întins actul. Certificatul de naștere tremura, abia vizibil, între degetele ei, ca și buzele fetei. Mihai l-a luat, a citit și, întradevăr, era majoră, legal dar a zăbovit îndelung cu privirea pe deasupra actului încercând să se convingă că bănuiala lui nu este adevărată. Pentru o clipă l-a fulgerat un gând: -Părinții tăi unde sunt? Au plecat de ieri seară, la munte și se vor întoarce abia mâine seară. Mina a întins sticla aburită, continuând: -Mihai, bărbatul deschide sticla, nu? Trecuse dintr-o dată la apelativul, „Mihai”. El s-a detașat de situație și a zâmbit, privind lucrurile din afară. O puștoaică, dornică de aventuri, l-a manipulat și l-a adus în casă la ea, a pregătit totul pentru o partidă amoroasă, luându-și măsuri de siguranță și să nu fie deranjată. El, bărbat matur, poate de o vârstă cu părinții ei, oscila între dorința fizică și curiozitate masculină. A decis să îi lase ei inițiativa, așa că a desfăcut sticla cu șampanie și a turnat în pahare, urându-i la mulți ani! Ea s-a apropiat de „domnul Mihai”, cu intenția certă de a se săruta. El a sărutat-o pe frunte, apoi i-a sărutat mâna. Masa, așezată festiv, i se părea prea protocolară. S-a așezat pe canapea și a întrebat dacă se poate fuma. -Sigur, fumează și mama, și tata, stai să aduc o scrumieră. A dispărut pe ușa de la bucătărie, i-a lăsat scrumierea și a dispărut pe ușa opusă. El, ușor amuzat, a privit prin cameră. Era un interior mobilat cu gust, cu piese de mobilier destul de scumpe. Ce nu i-a plăcut, au fost bibelourile, grupate în jurul faimosului pește de sticlă colorată. Mina s-a întors, îmbrăcată într-o rochiță de plajă, cu nasturi în față. Mihai a remarcat că ultimii doi nasturi, de jos, sunt descheiați Ea și-a luat paharul și s-a așezat lângă el, pe canapea. -Nu-mi aprinzi și mie o țigare? Cumpărase țigări Amiral, pentrucă nu găsisem carpați fără filtru...Deci domnișoara fuma!!! -De când fumezi? -Dintr-a zecea dar ai mei știu că doar mă mai prostesc, din când în când. El a aprins cele două țigări, pentru el și pentru ea, în același timp, a scos una dintre ele, dintre buze, și i-a oferit-o. A luat țigarea aprinsă, a mirosit-o, apoi, cu vârful limbii, i-a mângâiat filtrul. -Mihai, nu ai gust rău! Nu credea în fidelitatea bărbaților așa că nu acesta era argumentul pentru care nu „culegea” fructul pârguit care i se oferea. O observa, cu o oarecare detașare, dar asta nu însemna că toate acele gesturi de intimitate nu îl excitau. Dovada era evidentă prin pantalonul lui. Deodată, Mina a scăpat țigarea pe covor și, sprijinindu-se cu palma deschisă pe sexul lui, a căutat țigarea îndelung. S-a aplecat și el și i-a ridicat-o. Ea s-a ridicat, a luat sticla cu șampanie și a mai turnat în pahare, apoi a adus un chibrit și a aprins lumânările. După ce a stins lumina umbrele lor erau proiectate pe perete, dar marginile erau difuze, aproape contopindu-se. Au ciocnit, au sorbit din cupe, apoi ea i-a luat paharul din mână și l-a așezat pe masă. S-a dus la geam la balcon. Perdeaua se mișca încet în înserare. S-a întors și i s-a așezat pe genunchi. El, în lumina difuză îi vedea părul de pe braț, ridicat și pielea brobonită.. A mângâiat-o pe păr, coborând degetele pe jugulară, urmărindu-i pulsul. Respirația întretăiată și pulsul puternic, erau semnale că „fructul era copt”. A sărutat-o și i-a simțit buzele hulpave cum îi frământau limba, apoi, îmbrățișarea a fost totală și fierbinte. Stăteau întinși pe canapea și ea se urcase deasupra lui, cu picioarele desfăcute și îl săruta. |
index
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate