Mă lupt din răsputeri,
s-ajung la Tine-n Vârf de Munte.
Dau mereu lupta cu lutul...
Mă prăvălesc prin întunericul prea des,
urc apoi, și scormonesc întregul Univers,
să caut, de aflu nestemate,
să le adun și să le închin Þie, pe toate,
cuprinse într-un singur vers.

Dar, mă vijelesc talazurile...!
Îngerul iar mă ridică, până-n zare,
dar iar cad, mă prăvălesc pe stânci
și mă lovesc în față toate valurile
din marea cupă, a mărilor adânci!

„Dau voință i-au putere”
mă ascund la mine-n chilioară,
să scap de asprul lor calvar.
Rămân cu ai mei Părinți de-odinioară,
cu ei petrec, cu păzitorii mei.
Cu toți cei scriși in Cartea Vieții,
cu Duhul și cu Sfântul Înger,
pân-o să vină... Zorii Dimineții!