foșneau frunzele în vânt de parcă se juca o rază formând flori pe care aș fi vrut să le iau în gazdă în curtea casei mele așa că împrumutai un altoi din ramura copacului multicolor
și pe cer se mai vedea ceva strălucitor, un avion ce reacționa ca Vuia pe deasupra mea în apropierea aeroportului și el ca o barză părea că se duce spre șarpele întins cu becuri de semnalizare unde cu aripile în vânt va coborâ capul treptat doar atât cât trebuie să ajungă la nivelul cozii adică atât cât trebuie pe asfalt
se lăsa seara și vântul începea să adie sfărmându-se norul și văzându-se mulțimea de stele unde adie și acolo vârtejuri de galaxii și parcă o galaxie întreagă cobora de pe un pod de lumini pe el încete și ordonate parcă vrând să-i respecte copilăria de boltă nou construită peste o intersecție aglomerată