ești singură, albastră, goală
ești dezlegată, gata să te doară
spune-mi, șoptește-mi dacă vrei:
ești pregătită?
a fi sau a nu fi, și-a fluturat degeaba Shakespeare spada,
nu asta-i întrebarea, nu asta vreau să știi,
ci ce ai fost, ce ești deja și ce devii,
spune-mi, șoptește-mi dacă vrei
sau țipă:
te simți nepregătită?
să te arunci, copile, în mare de oglinzi
unde doar tu cu tine
te pipăi și te simți,
tu într-o cameră rotundă fără uși,
nu te legăm, nu-ți ascultăm
nici telefoanele, nici gândurile,
și nici mizerele
perversiunile
chiar nu-nțelegi?
ești singură cu tine,
uită de toți, uită-te-n tot și spune-mi:
îți convine?
la început mi-am răsuflat ființa în oglindă,
ondulam gânduri, schițam scuze,
eram
nepregătită,
m-am tot tăiat și tot am spart
trupuri și nasuri mii,
am înțeles că dacă ești
nu poți și să nu fii
și cel mai mare antidot îl vei găsi-ntr-un fine
să fugi, să minți până-ntr-un punct,
nu poți fugi de tine.