Nu poți înnebuni
dacă ți-ai cusut
blazonul de poet
direct pe piele
chiar dacă calamitatea
profitând de ignoranță, resemnare și blazare
își suprapune respirația imundă
peste respirația ființială
și își reglează pulsul
după pulsul alert
al unui om suferind de tahicardie
porii pielii
funcționează ca niște supape
se închid
în fața calamității
și se deschid
în fața fericirii
absorbind-o în umoare

Nu poți înnebuni
dacă lirismul se suprapune peste rațional și realism
căci poezia
îți oferă repere existențiale, raționale și motivaționale
iar suferința
ce-și crește umbrele peste sensibilitate
este diluată de esențele lirice.

***

Întunericul
suferă de strabism
vede numai în negru
iar mișcarea întunericului
stârnește unde de nefiind
ce se propagă
într-un areal
golit de culori și forme
atribuit respirației ființiale
căci în beznă
doar nimicul poate fi perceput
ca ceva echivoc, dureros și invizibil
pe când viul
așteaptă lumina
pentru a se manifesta

Dacă am pune întunericului
lentile de lumină
ar crede că a ajuns într-un neant
în care păcătoșii ar fi orbiți
prin expunerea la lumină intensă

Dacă am fi teleportați
o dată pe săptămână
în infern
am aprecia imens viața
așa cum este ea
cu bune și cu rele.