agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ am învățat să supraviețuiesc și așa
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2015-06-21 | |
gări,
prea multe gări în viața ta, totdeauna crezi că trenul pe care-l aștepți a suferit un atac de panică, e singura formă prin care-l poți identifica, sub cearșaf, pe o masă metalică, unde zace de atâta dor și plictis, e cunoscut drept john doe, pe tălpi, cineva i-a scris cu un marker ir 1985, în timpul lor în vreme ce în timpul tău te întrebi dacă plânge, dacă mai are puterea să facă un pas, dacă sunt suficiente ferestre sub care să se prăbușească, să respire acolo, sacadat, sacadat, printr-un plămân artificial, aerul să aibă consistența gelatinei dată de lumina amiezii căzută pieziș, la 27.000 de volți, lumea nu are cum să-ți pară altfel decât electrică, există o frenezie a așteptării care te subțiază, ești o gămălie de ac prin care poate fi văzută nefericirea din oameni, din oasele lor ciuruite de timpul ăsta care se scurge atât de încet, frame by frame, din orașul ăsta care nu te știe decât din vedere, de cum ai înțepenit, temător, pe peronul unde ești cunoscut drept statuia fumătorului înrăit, aprinzi țigară de la țigară, șinele de cale ferată ți-au crescut în podul palmei, între linia destinului și cea a norocului, între linia morții și cea în care te-ai hotărât să te revolți, lua-v-ar dracu, între linia care desparte întunericul de cel care știe că albatroșii sunt singurele păsări care pot întoarce valurile în mare, care știe că nu s-au inventat abatoare unde rațiunea să poată fi secționată de inimă, care știe că există totdeauna o listă cu trenurile care nu mai ajung, nu mai ajung, nu mai ajung în gările din viața ta, în gările din așteptările tale, în gările unde te comporți ca un cataleptic, unde te simți un intrus, un hoț care urmează să fure toată dragostea care a mai rămas pe pământ și să fugă cu ea în lumea lui de dor și plictis, de iubire și urlet, de aer și lipsă de aer, de nesomn desenat pe tavan, direct cu degetele de la picioare, de năluci care invadează pereții și nu vor, nu vor să dispară, dumnezeul meu, dumnezeul meu, sunt tot aici și ura mea e singura care te mai recunoaște
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate