dimineața voi citi
în palme
secunda imediat următoare îmi va face fața prelungă
de cioclu,
de nerecunoscut,
personajul anost cu apariții singulare
în intermezzo-uri
pe care
cine și-ar pune semnătura?!

îmi voi bate la ușă,
voi tresări,
voi schița gestul acela
de a mă ridica:
mă voi opri la jumătatea gândului

voi râde aproape mecanic,
cu un zgomot de ruletă rusească
învechită
cu partea albă din mine
risipită într-un respiro de-al tău
superficial, inconștient, suveran, masculin...
voi fi complicea acestei defragmentări

desfigurat, cerul va începe să doară

voi număra până la trei
așteptând să se petreacă minunea
voi răsuci mucul țigării
în obrazul sticlei impudice
până când mă va arde pe mine
ceva-ceva se va naște

voi simula mai multe evadări,
mai multe prezenturi, ore trecute,
mai puține remușcări,
o arcă, perechi de anotimpuri,
polisemii și intonații, not responding-uri amânate,
un verde-albastru cu miros de iarbă-cer,
o înviere în mădularele ghimpate

voi fi propriul director de imagine
printre ochelarii cu lornietă și privirea smeadă
sângele va zămisli poeme perisabile
din care timpul îți va arunca orbește
mănușa
îți va striga în timpane
până vei uita cuvintele

și totuși...
îmi voi bea cafeaua made in ethiopia:
pe mutește timpul meu e mai gentil,
ca un amant care în ultimul ceas
are câteva remușcări
(și – nebunește – vreau să îl cred!)

în tâmpla geamului amputat
se aude
lătratul încă nenăscut
o tristețe închide pleoapele
obloane putrede peste mimici rătăcite

se face frig

undeva

soarele carbonizează
chipurile aripilor impregnate în pământ
– frunze fosilizate