este mai lent acum. după ce s-a așezat praful, muzica o auzi din ce în ce mai încet. valurile se retrag înspre mal. se împrăștie ceața, e limpede, tot mai limpede, și nimic. doar atât, pași peste pași, mâini peste mâini, buze peste buze. ruj. sânge cu care să scrii, mâini cu care să te acoperi. și o mare adâncă care să îți spele picioarele. tăcere, multă tăcere, desene înfipte în inimă, obediență și scoici. nimic plauzibil. doar zumzetul roz al ratării. o șosea cu sens unic, granit, o oglindă în care te vezi. marea ți se pare o nimica toată, o poți înfrunta, o luptă smerită cu valurile. un nimic. în definitiv, un pumn de nisip ți se pare cât o mie de ani. pe marginea unei prăpăstii, o clipă ți se pare plus infinit, un milimetru, șansa de a te revanșa, de a o lua de la capăt. până când, până unde, precum un f șaișpe în picaj. n-ai de unde să știi. te afli într-o sală de spectacole unde toate locurile sunt ocupate, iar tu nu ai șansa să te identifici, stai pe margine, aceeași margine, aceeași senzație, privești scena, privești personajele, loja este pentru îndrăgostiți, nu ai timp să respiri, un gong al unui ceas, o bătaie de clopot, rolul tău este strada, atmosfera încinsă, smogul. biliard. bile care se caută, și care se urmăresc ca într-un perpetuu turnir. după asta, nimic