Gândurile mai mute ca oricând
se izbesc de pereții camerei
spărgându-se în mii de cioburi

din spatele peliculei de praf
depusă pe sticla televizorului
buzele crainicei
macină în gol știrile
acoperite de picamerele marelui șantier
ce se cască dincolo de fereastră
și care amenință să înghită orașul

poticnindu-se în lovituri de baros
și pășind cu grijă să nu lase urme
în molozul și rugina ce se aștern peste tot
mintea o zbughește într-o direcție necunoscută

dau să o strig dar plămânii se sufocă
în aerul mirosind a flex încins
așa că o las să se ducă și de la o vreme
recunosc poiana aflată la răspântie
de cruci albastre și cruci roșii pictate pe brazi
și iarba culcată la pământ
acolo unde deunăzi când privind la cer
când la crucile albastre și crucile roșii
încercam să mă hotărăsc
dacă să mă îndrept spre acel albastru nedeslușit
ori să mă întorc spre nimicul cunoscut ca-n palmă

în timpul ăsta
acasă
în molozul și rugina așternute în fața ușii
singurele urme care vin și pleacă sunt cele ale curierului
care mi-a lăsat o notificare de la bancă.