În fine, avem cu ce să ne mândrim și noi acum
Că nu mai suntem ca înainte îngrădiți în drepturi
Și așa am devenit încrezători să alegem drum,
Uitând justiția, pe drept și, țara ne-am făcut-o acareturi,
Chiar de lucrăm și acum tot pe la Stat... degeaba,
Avem mai mult curaj, tupeu să ne luăm partea parte
De averi… proprietari privați, ne-am repezit să punem laba,
Ca niciodată în viitor vreun cineva a nu ne mai desparte.
Pe alese ne-am numit indispensabili, strânși pe corp de țară
Și legile avem proprii acum, interne numai nouă, intestine,
Ne vânzolind de-o cumetreală sănătoasă și altora adversară,
Să moștenim pe veci pământul sfânt, cu tot ce pe el ține.
Pe patrie am curățat-o bine de învechit, de multe fiare
Și de păduri la fel, căci de la sine-i înțeles, nu ar mai fi de nevoie,
Cum și atâtea poluări de fabrici, de uzine, ar fi rănit, cum gheare,
Natura noastră, un sacrilegiu, ce-am oprit... ”Pe aicea nu e voie!”...
Și, banii strânși, anapoda puși la ciorap din etnice cutume,
I-am scos pe piață, îi făcând tezaur, piramide am făcut bănci,
Ce le-am golit să facem loc la alții noi să vină, așa cum e-n întreaga lume
Și tunuri grele am inventat, să spargem bun comun, obștesc… dârji, încleștați în fălci.
Ne-a venit rându’ acum să răsplătim, ce știm și practicăm cu carul
În stil modern, să umplem de istețime un continent întreg…
C-ar fi păcat nedreptățiți să fim și inegal noi să îndurăm calvarul
De-a nu putea să exportăm patentele, ce-o lume sigur dreg...
07.02.2014