toate cele zece etaje ale nerăbdării mele
de a exorciza iubirea din mâinile
care au scris până la nebunie
carnea

te văd și nu mă pot abține să nu te urmăresc în fiecare zi
cum te lași iubită de bărbatul acela trecut care
după ce că trăiește la parter într-o groapă de oase
se mai și împiedică zi de zi cu pumnul în pieptul tău de femeie tânără
mimând stăpânirea și înjurându-te nebunește
din tot dumnezeul lui

te văd și îți promit întotdeauna seara
cum voi coborî să te eliberez de supradoza acelui bărbat
care nu mai vrea în niciun chip să plece din sângele tău
de cele mai multe ori întins la podea
abia respirând

te văd și știu de la bun început că
după moartea acelui dumnezeu
vei afla un altul care
o să te iubească la nesfârșit