Mă refac greu, din părți ce mi-am pierdut
În cioate arse, scalpul mi-am lăsat…
Părul e-un pumn de scrum, c-un neștiut,
Iar talpa stângă e-un cărbune în ciorap.

Îmi caut pielea, ce mi-a curs, topită,
Iar simțuri nu mai am demult, algie…
Urechi, ochi, nas, dorințe-mi sunt, ispită,
Iar palme-s degete unite pe vecie.

Glas n-am căci corzile de fum mi-s arse
Și corp, din ce mi-a mai rămas, mă strânge…
Să umblu, de o fi cândva, îmi rămân tarse
Și umăr drag, al mamei care plânge.

M-adun în piese, doar cu gând că sunt,
C-am dor nebun să mai trăiesc odată
Chiar schilodit, poate-oi iubi și eu profund
Și poate așa voi fi și eu cândva un tată.

Să mă priviți așa cum sunt, cum mă descriu,
Că n-am vreo vină, sunt eu șansa din salvați,
Din făcuți scrum, ce nu mai știu cuvântul viu
Și-n viitor teamă s-aveți, vă revoltați!

Coșmar de-uitați, la mine iar să vă uitați,
Că-s noul Phoenix… și vă învăț eu să zburați.
05.11.2015