din toate puterile unei margini
unde eu îmi hrănesc nimicul
cu nimic

și te asigur că îmi pot stăpâni bătrânețea
o așez la suprafața tumefiată a unei idei unde
vin de regulă ceilalți oameni
să se odihnească
chiar te las să o ți de mâna care ar vrea să plece
cu blândețe dintre voi

aici nu vei auzi niciodată o ușă cu sufletul la gură
așteptând o învoială între sus și jos
sau un cuvânt care
să își dorească singur binele celorlalți
aici sunt doar eu și păsărea care cântă pe nimic
în încercarea de a prinde încă o dată
trup