aș fi vrut să fiu pictorul acesta orb ce-ți citește despre lumină
jumătatea de nucă golită de cuvinte până la ultima ei vertebră de femeie
pielea întinsă pe clipe blocate la ultimul etaj
cearcănul drept îmbrăcat într-o pijama ponosită -
cel stâng a uitat să se-întoarcă
trage cu praștia încă de la marginea pământului
printr-un binoclu vechi de 100 de ani

poate ora atât de exactă
la care mă dau jos din patul boțit
scuturând papucii strâmbi de același gând
coșul plin cu ghemotoace de vis capace și zile neterminate
chipul acesta din colțul de ieri
cu degetul apăsat pe buze într-un anticariat
iluzia că mai pot sări coarda
cu sufletul tău prins de urechi -
cerceii cu fluturi i-am pierdut

aș fi vrut să nu pot să fiu unu
încălțat într-o cizmă
cu flecul stricat

15 decembrie 2015