Știu programul final,
tunelul îngust și clipa în care
numai ce ai iubit contează,
forța acestor poezii scrise
cu strângere de inimă,

încrederea că e vorba despre
diamantul găsit în mizerie -
acel moment care liniștește
și care te pune peste oameni.

Asta e munca perfectă
după care, în sfârșit, eu sunt eu,
cu ochii verzi și gura mereu
deschisă spre țipăt,

agățată de suferința lumii
ca de-o macara care te ridică
dincolo de sânge, brutal.