cu fiecare nouă clipă
se naște o nouă amintire
existam pentru ieri
pleoapele bolnave de somnul veșnic
abia mai clipeau
înspre raza de lună înargintată,
să mă ierți, Tată
că oamenii nu vor

pe-al omătului covor
îmi duc puțina carne,
de-ar luneca și necazurile așa ușor
pe derdelușul vieții
m-aș face nor
în răscrucea dimineții
sub care să mor