Paradoxul plictisului
proștii
nu cunosc plictisul
căci nu și-l pot reprezenta
numai deștepții
pătrund adânc în el
după ce au cunoscut
dinamicitatea, satisfacțiile și complexitatea
vieții
când se oprește plăcerea
sub diverse fațete
începe să curgă plictisul
pentru oamenii inteligenți
să nu facă nimic
nu înseamnă liniște
ca în cazul proștilor
ci creșterea plictisului
și atunci își ascultă
gândurile
plictisul
înseamnă așteptare grea
o fecunditate schilodită
de nimicul încuibat în viață
o sterilitate a senzitivităților
date pe butonul off

Plictisul
devine evanescent
prin creații de orice fel.

***

Paradoxul poetului
e ca poezia sa
să semene mai mult cu el
decât ceea ce-i
reflectă oglinda

Paradoxul plânsului
în lacrimă
stă ghemuită fericirea

Paradoxul râsului
să râzi atât de mult
încât să-ți curgă lacrimi

Paradoxul absurdului
cu cât o poezie
e mai absurdă
cu atât e mai apreciată
de neofiții
care oricum nu înțeleg
nicio poezie

Paradoxul palmei
să dai o palmă aerului
și aerul
să te pălmuiască încontinuu
prin rafalele de vânt.