În catedrala sufletului meu
Lângă altar sunt multe încăperi
Unde exist acolo numai eu
Cu vaiete dar și cu mângâieri

Și-atunci când intru singur să mă rog
Acolo-n nevăzuta catedrală
N-am fost și nu voi fi nicicând milog
De când mă știu în viața mea reală

Am fost ca visele să mi le spun
Acelei nevăzute zeități
Ca să mă-ndrume doar pe drumul bun
În lumea plină de asperități,

Și-am fost ca să-mi pun sufletul zălog
Pentru iubirea ce mă bântuiește
La care-ntotdeauna eu mă rog
Să n-o iau razna când mă zăpăcește

Fiindcă iubirea-i liberă ca vântul
Ce n-o poți stăpâni oricât ai vrea
Pe care-o poți atinge doar cu gândul
Dac-ai intra în catedrala mea

O catedrală plină de iubire,
Un sanctuar al sufletului meu,
O năzuință înspre fericire
La care-am să mă rog de-acum mereu