bolnav de timp, succed încă unei clipe de viață
vremea risipește noaroaie peste albul sufletului
îmi cumpăr ochiul minții din talcioc
e rablagit și vede suirea la cele sfinte a ființei
stau de vorbă cu vecinul veninului, zice
că el se împrumută de duh eternitatea perenă a gândului
uitat de esența divină în zloată

dioptriile veșniciei micșorează pasărea cântecului,
în tril de sudalme întorc obrazul celălalt
lichefiat de morbul trecerii mi-e trupul
în post îmi verific instalația de uitare spre a ierta
palmele acelea deprinse cu chipul meu

stau la taifas cu singurătatea
deprind păianjenul să grăiască în graiul unei secunde
citeam despre tine că te-ai hotărât să mă vizitezi
te voi aștepta cu sare-n bucate
sacrific vita cea mai fragedă din ograda gândurilor,
cântecul de lebădă al venirii tale
aprinde focul în soba așteptării