ți-aș spune că Gunrud a crescut
că picioarele ei subțiri ți-au atins, ca prin vis, puntea
care duce către stelele tale

Gunrud, cea pe care o țineai pe picioarele tale

știi
umbletul ei miroase a sânziene, dimineața
pe otavă trec
tancuri de lapte, nou-născuții se luptă cu regii-conspirațiilor-și-ai-fântânilor-calde
de aici începe să se simtă cu adevărat paradisul

nu mai plânge, Gunrud, zilele albe au început să ți se afunde în umeri
ultimul soldat o să se întoarcă acasă
o să îți deșerte ranița de cămeșe și stele și de umbra pe care ți-a luat-o la plecare
o să îți mângâie părul
tău galben
o să te ascundă sub mâna lui crestată de rană
o să te atingă apoi pe picioare cu foamea de a nu te fi văzut crescută
din fetiță-n femeie
îți va spune desigur de războaie și de crini și de apă de fântână călâie
tu vei râde, Gunrud, neștiind că bâlbâiala aceea i se trage
de la faptul că el a vorbit doar noaptea/și doar singur
o să te ducă să vezi din nou filme alb-negru cu nou-născuți și regi ai conspirațiilor
o să îți spună că de aici începe să se simtă cu adevărat paradisul

caruselul acesta, Gunrud, este uns, de fapt, cu zăpadă
și, de fapt, soldatul nu va mai veni înapoi niciodată
degeaba otava e verde
degeaba câștigă născuții în fața tuturor regilor, degeaba se deșartă
ranițele
pline de stele

Gunrud -
umbletul ei miroase a sânziene și a pești înmulțiți și a struguri
de fapt, pe ea o țineai tu la picioarele tale…