Nu am niciodată cuvinte
să oblojesc rănile
să coș petice de cer pe obrajul lunii
și-n dansul norilor
să traversez ecouri de rouă
cu cântecul deschis al zorilor
văd lumea cum se topește
în dimineți de purpură
plâng până când răsăritul
împletește zarea cu parfumul slovelor