agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ LaraicaElbaSavașiDrina
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2016-06-14 | |
înainte de toate o femeie caldă
o pâine de femeie la masa singurătății când trebuie să prinzi ultimul vapor și după ce vei fi răscolind mări și țări și mă vei fi ținut fără somn și fără niciun rost cine mai știe câte brazde necălcate și toamne neculese de rod și vremuri înfumurate vei fi putând să bați apele înapoi să mă alegi iar dintre toate lucrurile făcute anume pentru tine o femeie de lapte cu sânii grei peste pieptul viril al universului ușor calea lactee prin mine trece cu jgheaburile ei dulci fluvii de dragoste fii cu grijă la meandre femeia fado calcă treptele unui portativ degete lungi ating doar locuri care te scriu chopinian brațe strâng distanțele într-un mănunchi arde prin lupa soarelui orice dorință nu mă mai căuta în altă parte în mine locuiesc toate acele femei de care ai nevoie trebuie doar să mă strigi una câte una vor alerga spre tine moartea în voaluri până-n călcâie mai sprintenă ca niciodată te va chema cu vocea aia care-ți place iar eu nu voi ști cum să te preîntâmpin
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate