În sat, sub ulițe, sub grinde,
se plimbă luna plină pân’ la nuc...
Rostind zorile cu glasul de cuc
se-ntoarce cu spatele la noi
în susur de râu, pe lângă boi,
o mâță...

Miaună a foame și a dor,
bea de unde poate
lapte:
de la vreun vecin,
de la vreun străin
sau
direct de la vacă...

Se duce, se duce
strigoiul..
Nu-i nimeni acasă
să-l creadă
că este ce este...

Mie mi-e dor de bunica,
mi-e dor și de tata...
O poveste sau două,
vă rog...

Să-mi aduc aminte de sat,
sau de tata...